- Ducele de Sussex a declarat despre presa tabloidă ca fost o „a treia parte” în toate relațiile sale.
- El a spus că aceasta s-a implicat mereu în relațiile sale și a încercat să le distrugă.
- „Ori de câte ori am fost într-o relație, am încercat întotdeauna să fiu cel mai bun partener posibil, dar fiecare femeie are o limită”, a spus el.
„Din nefericire, nu sunt într-o relație doar cu mine, ci și cu întreaga presă tabloidă ca o terță parte”, a declarat prințul Harry, scrie The Independent . „În niciun moment nu am avut o iubită sau o relație cu cineva fără ca tabloidele să se implice și, în cele din urmă, să o ruineze sau să încerce să o ruineze, folosind orice mijloace ilegale pe care le au la dispoziție”.
Harry a susținut că presa tabloidă l-a prezentat ca fiind un „grosolan” și un „trișor” și că a sfârșit prin a „face pe placul” titlurilor scrise despre el. „În adolescență, pe la 20 de ani, am ajuns să…
Lasă un comentariu