Potrivit preşedintelui Federaţiei, Silviu Vexler, distincţia a fost conferită „în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia majoră avută la protejarea comunităţilor evreieşti din România, pentru implicarea deosebită în combaterea antisemitismului şi a negaţionismului Holocaustului, pentru respectul şi aprecierea arătate faţă de tradiţiile şi cultura evreilor din România, precum şi pentru măsurile fundamentale implementate în vederea asumării trecutului şi a recunoaşterii crimelor regimurilor totalitare”.
Hellvig, directorul SRI, a primit medalia de onoare „Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România”
“Pe măsură ce nivelul dialogului din jurul nostru s-a degradat, am învățat că o societate civilizată, bazată pe democrație, nu își poate permite compromisuri cu cei care sunt împotriva unor noțiuni de fundamentale. O poziție ambiguă, indecisă, în locul unui răspuns concret nu face…
Lasă un comentariu