Parchetul General a clasat cele două dosare penale ale fostei șefe a DNA, Laurei Codruța Kovesi. Investigațiile au fost deschise de procuroarea Adina Florea, de la Secția Specială. PICCJ spune că „faptele nu există”.
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) anunță, marți, că procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a PÎCCJ au dispus:
- Clasarea cauzei față de un fost procuror general al PÎCCJ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu, întrucât faptele nu există.
- Clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, fals intelectual uz de fals, constituirea unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului și fals în declarații, întrucât faptele nu există.
„Referitor la…
Lasă un comentariu