Un nou scandal uriaș în care este implicat partidul AUR. De data aceasta, vorbim despre un incident grav, finalizat după intervenția ofițerilor SPP.
Un reprezentant al partidului AUR a vrut să intre în sala Camerei Deputaților cu patru gloanțe.
Cine este persoana care a venit cu gloanțe la Parlament
Incidentul i-a șocat pe cei prezenți acolo miercuri, la primele ore ale dimineții.
Persoana asupra căreia s-au găsit gloanțele ar fi o femeie, colaborator apropiat al partidului AUR, potrivit stiripesurse.ro. Ea a fost imobilizată de ofițerii SPP prezenți la Parlament și mai apoi, predată Poliției, spre a fi dusă și audiată la secție.
Din câte se pare, femeia a fost oprită de agenții de securitate la intrarea în Camera Deputaților. Avea asupra ei patru cartușe, care au fost confiscate pe loc.
Pentru câteva momente, accesul în zonă a fost blocat complet. Cercetările sunt în curs, în cauză urmând a fi deschis un dosar penal.

































