Angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, lucrători ai Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din Mahmudia şi localnici intervin, joi seara, pentru acoperirea breşei apărute într-un dig care desparte terenuri agricole exploatate de firme private de o zonă renaturată în urmă cu câţiva ani de autoritatea locală.
Un dig deteriorat în proporție de 80% s-a spart
Purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Daniel Năstase, a declarat pentru AGERPRES că breşa apărută în dig are o lungime de aproape opt metri şi că, pentru a fi acoperită, instituţia pe care o reprezintă va interveni atât cu mijloace şi forţe proprii, cât şi cu sprijin din partea unor societăţi private.
„Pe un bac al unui operator privat s-au adus mai mulţi piloni din lemn şi se încarcă în acest moment cu saci de piatră. Acum, avem suficiente forţe de intervenţie, dar dacă va fi nevoie ele vor fi suplimentate”, a…






























