Adrian Corduneanu a fost eliberat din închisoare, în dosarul în care este acuzat de camătă. „Beleaua”, așa cum este el cunoscut în lumea interlopă, a fost așteptat de o femeie la poarta penitenciarului, aceeași care a fost alături de el la fiecare eliberare a ieșeanului.
Judecătorii din Iași au decis că Adrian Corduneanu poate fi eliberat din penitenciar în dosarul în care este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la înșelăciune, spălare de bani prevăzută și camătă.
În schimb, el a fost plasat în arest la domiciliu.
„Admite cererea inculpatului Adrian Corduneanu și înlocuiește măsura arestării preventive, dispusă faţă de acesta, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, măsura preventivă constând în obligația impusă inculpatului să nu părăsească imobilul unde locuiește. Dispune punerea în libertate a…






























