- Boris Johnson a anunțat că se retrage din funcția de deputat după ce i s-a spus că va fi sancționat pentru că a indus în eroare Parlamentul.
- Decizia fostului prim-ministru va declanșa imediat alegeri parțiale.
- Johnson a declarat pentru Times: ,,Este foarte trist să părăsesc parlamentul – cel puțin deocamdată – dar mai presus de toate sunt nedumerit și îngrozit că pot fi forțat să plec” .
Boris Johnson şi-a anunţat demisia din funcţia de deputat, pe fondul investigaţiei despre petrecerile din timpul pandemiei, după ce a primit raportul Partygate, scrie BBC.
Acest raport a fost întocmit de Comisia pentru privilegii condusă de parlamentari, care a cercetat dacă fostul premier a indus în eroare Parlamentul.
Boris Johnson a acuzat ancheta Camerei Comunelor că a încercat să îl „îndepărteze” .
Într-o declaraţie, el a spus: „Încă nu au prezentat nici cea mai mică dovadă că am indus în eroare Camera Comunelor cu bună ştiinţă sau din…






























