Aşa declară o sursă din cadrul Parchetului General al Rusiei, citat de principalele trei agenţii de presă locale.
Evgheni Prigojin este anchetat în continuare
În cadrul unui acord care a pus capăt unui marş Wagner, căre Moscova, mercenarul-şef Prigojin urmează să se exileze în Belarus.
Trupele sale ar trebui să se retragă în tabere, în schimbul abandonării urmăririi lor penale, conform News.ro.
Citeşte şi: Evgheni Prigojin nu a mai fost văzut la faţă de când a plecat din Rusia, de la Rostov pe Don
Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declara presei că s-a ajuns la un acord cu Prigojin şi că acuzaţiile formulate împoriva sa, cu privire la chemarea la o rebeliune armată, urmează să fie abandonate, însă fără să furnizeze un calendar în acest sens.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a a anunţat că dosarul penal al lui Prigojin urmează să fie abandonat.
Citeşte şi: Putin a ieșit…
































