La aproximativ 30 de kilometri de municipiul Botoșani, în comuna Gorbănești, se află un cătun-fantomă cu o poveste fabuloasă. Cătunul este greu de găsit, doar întrebând din localnic în localnic și urmând un drum prăfuit de pământ care străbate inima câmpiei arse de soare.
Satul mai are doar 4 case
Un singur indicator pe care scrie „Mihai Eminescu” arată curioșilor că au ajuns la destinație. În pădurea care, de fapt, a înghițit satul se intră printr-o boltă de aproape 100 de metri lungime, formată din copacii uriași care străjuiesc o cărare abia umblată. Satul în sine mai are doar patru case și încă câteva ruine care abia se mai ivesc dintre copaci și buruieni. Restul a fost revendicat de natură, potrivit ziarulevenimentul.ro.
„Aici suntem doar noi, pădurea, tăcerea și toate poveștile frumoase de demult”, mărturisește Vasilică Traian, unul dintre ultimii locuitori ai cătunului, ajuns la…
































