Pe lista pentru tabloul principal mai sunt, dintre românce, Irina Begu (31 WTA), Sorana Cîrstea (32 WTA), Ana Bogdan (49 WTA) şi Patricia Ţig (65 WTA – clasament protejat).
Mai sunt pe listă, la categoria Alternates to Main Draw, Jaqueline Cristian (123 WTA), Gabriela Ruse (158 WTA), Irina Bara (218 WTA) şi Gabriela Lee (335 WTA).
Simona Halep, pe lista de intrare la US Open
Turneul, care va debuta peste mai puțin de o lună, ar putea reprezenta o adevărată lovitură dată de sportiva din Constanța.
Este chiar competiţia de la care a fost eliminată de ucraineanca Daria Snigur. Halep nu a aflat încă ce decizie se va lua împotriva ei, după ce a fost depistată cu urme de Roxadustat în organism, chiar după meciul cu Snigur.
Citeşte şi: Ce suspendare a obținut avocatul lui Halep pentru un tenisman care a înșelat controalele doping
Speranțele unei reveniri spectaculoase încep să se întrevadă, conform




























