”Autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat DEFINITIV”



Robert Cazanciuc, vicepreședintele Senatului și unul dintre inițiatorii legii ”Anastasia”, a transmis un mesaj în care s-a arătat surprins de faptul că foarte mulți oameni îl întreabă dacă această lege mai este în vigoare. Senatorul social-democrat a ținut să precizeze, de la bun început, că ”autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat definitiv de o instanţă de judecată”.

Legea Anastasia – Legea 213/2023 – a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 iulie şi a intrat în vigoare 3 zile mai târziu, la 13 iulie 2023, a notat vicepreședintele Senatului României, acesta adăugând că viața – ”valoarea supremă a omului” – trebuie protejată.

”Am fost întrebat de foarte mulţi oameni în aceste zile dacă Legea Anastasia este în vigoare. Un zvon, lansat din confuzie sau ticăloşie, privind intrarea în vigoare de anul viitor a creat din nou sentimentul că cei cu resurse, cei care ştiu…



Citeşte mai mult