Biroul Permanent al Senatului se reunește vineri, la ora 13, pentru a discuta solicitarea DNA privind ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu.
Solicitarea a ajuns vineri dimineață la Senat și președintele a convocat Biroul Permanent, care va lua decizia de a trimite solicitarea către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități şi validări.
Comisia va primi termen de întocmire a raportului, de la Biroul Permanent, dar nu mai mult de 14 zile, conform regulamentului.
Raportul emis de Comisie va fi votat în plenul Senatului, prin votul secret al majorității membrilor prezenți.
Regulamentul Senatului spune că audierea lui Florin Cîțu în cadrul Comisiei este obligatorie.
În cazul în care acesta refuză sau se află în imposibilitate obiectivă de a se prezenta, acest fapt trebuie consemnat în raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, precizează articolul 165 (4).
Cel mai probabil, Comisia la lua…






























