Tribunalul de Arbitraj de la Washington a dat dreptate României în mega-procesul intentat de Gabriel Resources Ltd. Canada, în urma căruia compania reclamantă ar fi dorit să obțină, din partea statului român, daune de miliarde de dolari pentru că nu a putut exploata aurul de la Roșia Montană. Totuși, toate eforturile Gabriel Resources, desfășurate pe parcursul a mai mulți ani, au fost zadarnice.
Tribunalul de Arbitraj de la Washington le-a „ordonat” reclamanților –Gabriel Resources Ltd. Canada – „să ramburseze părții reclamate o fracțiune a costurilor legale în valoare de 1.154.774,34 de euro, 30.284.053,32 lei și 928.641,70 de dolari americani, cu o dobândă simplă, reprezentând rata dobânzii unui titlu pe trei luni al Trezoreriei SUA, începând de la data actualei decizii până la rambursarea totală”.
Se poate spune, fără teama de a greși, că României i-a trecut glontele pe lângă ureche, exprimarea metaforică…

































