Șefa spitalelor din Bucureşti, la DNA. Are 4 venituri din bani publici. Soțul e preot. Directorul general al ASSMB, Oana Sivache, s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA pentru a fi audiată, într-un dosar de corupţie.
Surse judiciare au precizat că aceasta a fost chemată într-un dosar care are legătură cu percheziţiile din luna decembrie, de la Spitalele „Colţea” şi „Sfântul Luca”.
Șefa spitalelor din Bucureşti la DNA. Are 4 venituri din bani publici. Soțul e preot
„S-au făcut nişte percheziţii la ASSMB în decembrie. M-au sunat, am venit să vedem despre ce este vorba. (…) Eu mă bucur că au venit în sfârşit şi vor să facă treabă, să se facă lumină, să se facă curăţenie, există nişte plângeri depuse de ASSMB pe fapte de corupţie şi în 2022, aşteptăm ca instituţiile statului să-şi facă treaba”, a declarat Sivache, la venirea la DNA.
Oana Sivache a fost numită la ASSMB, de către ministrul…

































