Cel puțin 20 de femei, victime ale unui fals medic estetician


O femeie care pretindea că este medic estetician, deși nu are nici măcar o calificare în medicină, a făcut intervenții estetice în cazul a cel puțin 20 de persoane. Ea a fost ridicată de polițiști și procurori și a fost dusă la audieri.

UPDATE ora 16:20: Femeia a fost reținută pentru 24 de ore

Femeia, în vârstă de 31 de ani, a fost reținută pentru 24 de ore.

„În contextul efectuării percheziției domiciliare, au fost prezenți și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică București, care au constatat lipsa documentelor de reglementare sanitară și a autorizațiilor de funcționare, femeii în cauză fiindu-i aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 70.000 de lei, conform HGR 817/2011”, anunțat polițiștii din Capitală.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Femeia este vizată într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și înșelăciune.

„În fapt, în perioada…



Citeşte mai mult