O femeie de 69 de ani, bona unui copil de 1 ani și 2 luni, a fost reținută după ce l-ar fi bruscat pe micuț de mai multe ori. Totul a ieșit la iveală după ce părinții au montat camere de supraveghere în casă.
Femeia fusese angajată de familie pentru a avea grijă de copilul de 1 ani și 2 luni, după ce a fost recrutată de pe o platformă online.
Bona, acuzată de lovire și alte violențe
„Vineri, 17 mai 2024, poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de lovire sau alte violențe.
La data de 16 mai 2024, Secția 22 Poliție a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 1 an și 2 luni, ar fi fost agresat fizic de către bonă”, conform unui comunicat al Poliției Capitalei.
Lasă un comentariu