Polițiștii au luat primele măsuri, după ce Maricel Mihai, presupusul criminal de la Brăila, a acordat un interviu unei televiziuni, sub pretextul că ar vorbi de fapt cu mama lui.
Aflat în arest preventiv, el nu mai are dreptul de a primi sau de a cumpăra bunuri, timp de o lună.
„În urma cercetării disciplinare a persoanei private de libertate care a discutat telefonic cu alte persoane, în afara cadrului legal, a fost dispusă sancțiunea prevăzută de art. 101, alin. 1, lit. d) din Legea 254/2013, în referire la art. 218, lit. a) din H.G. nr. 157/2016, respectiv „suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea dreptului la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală”, pe o perioadă de o lună.
Totodată, menționăm faptul că, în prezent, bărbatul nu beneficiază de dreptul de a primi vizite.
Sancțiunea a fost comunicată persoanei în cauză,…
Lasă un comentariu