George Rusu, românul care a executat timp de 20 de ani o pedeapsă cu închisoarea în Chile și în urmă cu două luni a fost adus în țară pentru a ispăși restul condamnării, a reușit să obțină eliberarea condiționată, iau acum se află acasă cu familia. Într-o declarație în exclusivitate pentru Gândul, clujeanul împărtășește primele senzații din afara gratiilor și planurile sale imediate.
Românul care a stat închis 20 de ani într-un penitenciar din Chile este acasă, la Cluj-Napoca, în sânul familiei, după ce decizia instanței care i-a acceptat cererea de eliberare condiționată nu a fost contestată.
George Rusu, acum în vârstă de 57 de ani, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, din care 20 i-a executat într-un penitenciar din Chile. Românul a reușit, cu multe eforturi, la începutul lunii iunie, să fie transferat în țară, unde…
Lasă un comentariu