Comisarul șef de poliție Ionuț Denis Pârvu, adjunctul șefului IPJ Dâmbovița, este cercetat sub control judiciar pentru abuz în serviciu, fals intelectual și favorizarea făptuitorului. Pe întreaga perioadă a controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații.
Mai exact, potrivit prevederilor legale, acesta nu are voie părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu exercite funcția adjunct al Inspectorului Şef al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, în exercitarea căreia inculpatul a săvârșit faptele și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Potrivit rechizitoriului, adjunctul șefului IPJ ar fi protejat un inculpat dat în urmărire internațională
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în…
































