Gabriela FIREA prioritizează educația, industriile creative și egalitatea de gen

Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei și actual europarlamentar aflat la primul mandat, a enumerat prioritățile pe care le va susține în cadrul audierilor comisarilor europeni. Într-o postare pe Facebook, Firea a detaliat câteva dintre temele esențiale pentru mandatul său, printre care accesul egal la educație, sprijinirea programului Erasmus+, susținerea industriilor creative și culturale, precum și protejarea patrimoniului cultural.

Europarlamentarul a menționat, de asemenea, importanța integrării inteligenței artificiale și întăririi legislației privind drepturile de autor, alături de măsuri concrete pentru combaterea violenței de gen și promovarea egalității salariale.

Totodată, în colaborare cu colegii săi din grupul social-democrat din Parlamentul European, Firea a început pregătirile pentru audierea noilor comisari europeni, insistând ca aceștia să răspundă nevoilor cetățenilor români și europeni.

Vom insista ca noii…

Citeşte mai mult