Senatorul ex-liberal Eugen Pîrvulescu – fost președinte PNL Teleorman – a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, iar procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) susțin că, la inițiativa sa, ar fi fost tranzacționată o mită de 60.000 de euro. Mita făcea parte dintr-un scenariu în care ținta era obținerea urgentă a unui certificat de securitate ORNISS de către o persoană care ar fi urmat să fie numită la conducerea Companiei Naționale de Investiții (CNI), în anul 2022.
Procurorii DNA – Secția de combatere a corupției – au anunțat, prin intermediul unui comunicat, că „au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 11 octombrie 2024, față de mai multe persoane” care ar fi fost poziționate în această „schemă”.
- „PÎRVULESCU EUGEN, la data faptei și în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la…





























