El a evidenţiat dificultăţile ce decurg din faptul că România nu face parte deplin din regimul Schengen, Szijjarto afirmând că „România a luat toate măsurile pregătitoare necesare” pentru a fi cooptată, aşa după cum arată evaluările experţilor de la Bruxelles şi sprijinul aproape unanim al membrilor UE.
Referindu-se la refuzul Austriei de a sprijini intrarea României în Schengen, ministrul ungar a spus că acesta este un exemplu de aplicare de duble standarde.
De ce vrea Ungaria ca România să intre în Spațiul Schengen? Se iau măsuri pregătitoare necesare
„De obicei, atunci când noi refuzăm să sprijinim ceva, aceasta este imediat văzută ca o încălcare a idealurilor părinţilor fondatori şi o disidenţă şocantă faţă de unitatea europeană (…) însă, când o ţară vest-europeană face acelaşi lucru, este considerată o aplicare legitimă a drepturilor ce decurg din tratatele UE”, a declarat Peter…






























