”SULTANUL heroinei” face strategii de libertate. Cum a încercat cel mai vechi traficant de droguri din penitenciar să scape de o parte din pedeapsă


Turhan Ekrem, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru trafic internațional de droguri, este cunoscut în penitenciarele din România ca „Sultanul heroinei”. Trimis în spatele gratiilor în urmă cu mai bine de 20 de ani, turcul nu a renunțat la gândul că într-o zi va fi din nou un om liber. În ultimul an, ”Sultanul heroinei”  a pus la punct o „strategie” cu care a sperat că îi va convinge pe judecători să îi reducă din pedeapsă.

„Sultanul heroinei”, aflat acum în Penitenciarul Rahova, nu s-a putut desprinde de trecutul său infracțional, astfel că a continuat să coordoneze traficul de heroină și din penitenciar.

  • Turhan Ekrem a ajuns în spatele gratiilor în 2002, după ce a fost prins cu 13 kilograme de heroină asupra sa, care trebuiau transportate pe ruta Turcia – Bulgaria – România – Olanda – Germania. A fost condamnat la 13 ani de închisoare.
  • „Afacerea” a continuat și după ce turcul a fost condamnat la…



Citeşte mai mult