Procurorii DNA au finalizat dosarul corupţie de la RAR Vaslui. 8 inculpaţi, trimişi în judecată pentru trafic influenţă și dare de mită



Opt inculpaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Iaşi al DNA, într-un dosar privind fapte de corupţie comise, printre alţii, de angajaţi ai Registrului Auto Român (RAR) Vaslui.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, 24 decembrie, de DNA, printre inculpaţi se numără Ionuţ Verman, la data faptelor inspector tehnic atestat RAR în cadrul unei staţii ITP din municipiul Bârlad, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi dare de mită în formă continuată două infracţiuni.

Alte şapte persoane fără calitate specială au fost trimise în judecată pentru infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă sau dare de mită.

19 inculpați și-au…



Citeşte mai mult