Opt cadre medicale din județul Dolj sunt cercetate penal pentru că ar fi raportat gărzi fictive în vedera obținerii de bani de la Casa de Asigurări de Sănătate. Este vorba de cinci medici și trei asistente care stăteau acasă, deși în acte figurau că sunt la muncă la un centru de permanență din comuna Murgaș, județul Dolj.
Astfel, în numai 10 luni au obținut, potrivit oamenilor legii, 150.000 lei. Sătenii din comună au fost cei care au sesizat Poliția, după ce au constatat că centrul era mai mult închis.
Cadrele medicale, care sunt din Craiova și Filiași, sunt cercetate acum de polițiști pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Concret, pe parcursul a 10 luni, din ianuarie până în octombrie, cadrele medicale au mințit că fac gărzi în centrul de permanență din comuna Murgaș, județul Dolj.
La centrul de permanență, o parte dintre medici nu au trecut cu lunile, acuză polițiștii. Prejudiciul estimat se ridică la…





























