Sindicatul Liber din Metrou (USLM) și Metrorex se luptă în instanță, prin zeci de procese, pentru milioane de lei, bani care reprezintă „drepturile pentru recuperarea capacității de muncă și pentru odihnă”. Este vorba de biletele pentru plecări la mare și la munte ale angajaților, drepturi pe care Metrorex nu le mai acordă din 2021. În schimb, conducerea USLM spune că sindicatul a asigurat aceste drepturi, iar acum vrea banii înapoi de la companie. Ultimul proces în acest sens a fost însă câștigat de Metrorex, decizia fiind luată de Curtea de Apel București, pe 20 ianuarie, când USLM a pierdut peste jumătate de milion de lei.
Sunt zeci de procese între USLM și Metrorex, pe rolul Tribunalului București. Unele dintre ele sunt câștigate de sindicat, dar nu definitiv, prin care compania de metrou este obligată să despăgubească angajații în ceea ce privește „drepturile pentru recuperarea capacității de muncă și pentru…






























