Ministrul Justiției reacționează după ce Gândul l-a localizat pe Ionuț Costea la Istanbul



Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a comentat, luni, pe marginea dezvăluirilor Gândul privind localizarea la Istanbul a fugarului Ionuț Costea, fostul președinte al Eximbank, condamnat la 6 ani de închisoare. „Până în acest moment, autoritățile din Turcia nu au transmis niciun răspuns privind cererea de extrădare”, ne-a transmis, în exclusivitate, ministrul Justiției. 

Radu Marinescu a oferit, pentru Gândul, o declarație cu privire la stadiul demersurilor efectuate de Ministerul Justiției pentru extrădarea lui Mircea-Ionuţ Costea, în vederea aducerii  acestuia în țară pentru executarea pedepsei de 6 ani de închisoare. Vezi AICI ancheta Gândul.

„În contextul noilor informații apărute astăzi în spațiul public, privind identificarea locului în care se află numitul Mircea-Ionuţ Costea, care s-a sustras de la executarea pedepsei de 6 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în forma complicității,…



Citeşte mai mult