Marian VANGHELIE SCAPĂ de pedeapsa de 11 ani și 8 luni de închisoare în dosarul mitei de 30 de milioane de euro. Faptele au fost prescrise



Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, a scăpat de condamnarea de 11 ani şi 8 luni de închisoare primită la instanţa de fond, după ce Curtea de Apel Bucureşti a dispus miercuri achitarea sau încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor, transmite Agerpres.

Instanța Curții de Apel București a decis achitarea lui Marian Vanghelie, acuzat de abuz în serviciu şi spălare de bani. În ceea ce privește infracţiunea de luare de mită, judecătorii au constatat că faptele s-au prescris, fiind aplicate în acest sens deciziile Curţii Constituţionale şi Instanţei supreme, care au avut ca afect închiderea a peste 10.000 de dosare penale.

„În baza art. 396 alin. 5 Cpp, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cpp, achită pe inculpatul Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (52 de acte materiale săvârşite…



Citeşte mai mult