Horațiu Potra va ajunge pe lista INTERPOL


Organizația internațională de cooperare a forțelor de poliție (INTERPOL) a primit zilele trecute de la autoritățile române documentele referitoare la mandatul de arestare în lipsă a lui Horațiu Potra, potrivit unor surse judiciare consultate de Gândul. Acesta va ajunge pe lista „most wanted” a celor mai căutați fugari, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, joia trecută, contestaţia lui Potra, a fiului său și altor patru persoane la decizia de arestare.

Sursele citate au precizat, pentru Gândul, că urmează ca și procurorii să trimită date din dosar pentru că acesta să fie dat în urmărire internațională. În ce privește expertizarea armelor ridicate din casa lui Potra din Sibiu, sursele menționează că aceasta nu a fost încă finalizată, întrucât specialiștii trebuie să răspundă unei liste lungi de obiective cum ar fi: dacă armele au fost aduse în țară dezasamblate, dacă s-a mai tras cu ele, din ce…



Citeşte mai mult