Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a transmis un mesaj de la Vatican, unde se află în cadrul unei vizite în Italia. Într-un clip video publicat pe pagina sa de Facebook, fostul premier a vorbit despre întâlnirea pe care a avut-o în trecut cu Papa Francisc, dar și despre cât de mult l-a marcat acel moment.
„Sunt aici, la Vatican, în Piața San Pietro, pentru că Dumnezeu a vrut să am programată o vizită în Italia, să mă întâlnesc cu românii de aici, să văd locurile în care am fost la școală, în care am fost să muncesc, în care mi-am vizitat familia și prietenii. Am vrut în mod special să mă opresc la San Pietro”, a spus Victor Ponta pe Facebook.
El a rememorat întâlnirea sa cu Papa Francisc, despre care spune că a fost „un om sfânt cu adevărat”, „un exemplu de lider care a luptat toată viața pentru pace și pentru cei aflați în nevoie”.
„M-a primit, în primul rând,…

































