Un cetățean străin, în vârstă de 29 de ani, este cercetat de polițiștii bucureșteni din cadrul Serviciului pentru Agresiuni Sexuale, sub suspiciunea de racolare de minori, după ce i-a propus unei adolescente de 15 ani să se întâlnească cu el pentru a întreține relații sexuale. Individul a fost reținut 24 de ore de autorități, iar joi 22 mai, apoi a fost lăsat în libertate, sub măsura controlului judiciar.
Un caz deosebit de grav a avut loc în Capitală, unde un cetățean străin a fost reținut joi, 22 mai, de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale, după ce, în perioada 15-18 aprilie, i-ar fi propus unei fete, în vârstă de 15 ani, prin intermediul unei platforme de socializare, să întrețină relații sexuale.
Mai mult, la data de 17 aprilie, individul ar fi trimis victimei, prin aceeași platformă online, materiale cu caracter pornografic.
Inculpatul a fost reținut…






























