Dragoș Pîslaru, ministrul Proiectelor Europene declară că a deblocat semnarea contractelor pentru măsurile RePowerEU din PNRR. El a anunțat că o serie de măsuri au fost deblocate în urma unei întâlniri de lucru cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
„Am petrecut prima parte a zilei de ieri la Ministerul Finanțelor, alături de Alexandru Nazare și echipele tehnice din ministerele noastre”, a transmis Dragoș Pîslaru într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui , întâlnirea a dus la „deblocarea unei serii de măsuri esențiale, care aduc beneficii reale românilor și erau așteptate de ceva vreme”, publică Mediafax.
Printre măsurile deblocate se numără aprobarea creditelor de angajament pentru semnarea contractelor aferente măsurii de e-guvernare din Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF), un „pas important pentru digitalizarea serviciilor publice destinate cetățenilor și întreprinderilor…






























