Informații de ultimă oră cu privire la șoferul care a produs intenţionat accidentul din centrul oraşului Timişoara, apoi a rupt balustrada unui pod peste Bega. Bărbatul a fost reţinut, fiind acuzat de vătămare corporală, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe.
”Din cercetările efectuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz, a reieşit că şoferul în vârstă de 22 de ani, care se deplasa dinspre Bulevardul Mihai Viteazul înspre strada 20 Decembrie 1989, pe podul Mihai Viteazul, ar fi acroşat cu intenţie autoturismul condus de către bărbatul de 35 de ani.
Faţă de acesta, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, în arestul Poliţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe”, a transmis IPJ Timiș.






























