Cum se eschivează de sentință cei 20 de polițiști ai Serviciului Rutier Sibiu, acuzați de CORUPȚIE. Nu au fost judecați nici măcar o zi în trei ani



Dosarul grupului de polițiști de la Serviciul Rutier Sibiu, acuzați de 154 de fapte de luare de mită în doar câteva luni, a devenit public în 2021 și a fost pus pe rolul instanțelor în urmă cu mai bine de trei ani. Cu toate acestea, dosarul nu a fost judecat pe fond deloc nici până în ziua de azi, transmite Turnul Sfatului, citat de G4Media

De-a lungul celor trei ani, dosarul polițiștilor corupți din Sibiu a fost plimbat pe la cinci instanțe. Între timp, cel puțin doi dintre inculpați au ieșit la pensie. Abia la sfârșitul lunii trecute, magistrații de la Curtea de Apel Târgu Mureș au decis, definitiv, că judecata poate începe, după ce au anulat o parte dintre probele care-i vizează pe cinci dintre cei 20 polițiști, implicați.

În mod ironic, însuși polițistul care a colaborat cu serviciul de protecție internă și a denunțat „corupția endemică” din rândul colegilor săi, a fost prins, de asemenea, de luare de mită.



Citeşte mai mult