Omul de afaceri Alexandru Munteanu, care este stabilit de peste 20 de ani în Ucraina, ar urma să fie candidatul pentru funcția de premier al Republicii Moldova. Nici bine nu a fost nominalizat, că deja au început să apară controversele. Numele acestuia fiind menționat în scandalul Pandora Papers. De asemenea, Munteanu ar fi avut conexiuni cu Marian Lupu, actualul lider al Partidului Respect Moldova (PRM), care a condus în trecut Partidul Democrat din Moldova (PDM), formațiune aflată la acea vreme sub controlul oligarhului Vladimir Plahotniuc. O altă controversă constă în faptul că Munteanu are studii la Universitatea de Stat din Moscova (MGU), detaliu care ridică semne de întrebare în contextul valului antirusesc promovat de puterea de la Chișinău.
Numele lui Alexandru Munteanu, candidatul la funcția de premier anunțat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), apare în scurgerile de datele Pandora Papers din 2021. Controversa este legată…





























