Guvernul Bolojan extinde termenul programului INVESTALIM. Cine poate beneficia de aceste investiții – Newsweek România

Termenul de implementare al programului INVESTALIM va fi prelungit, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de joi a Guvernului. Măsura vine în contextul complexității proiectelor finanțate și al întârzierilor care nu pot fi imputate beneficiarilor.

Executivul urmează să adopte o hotărâre privind extinderea termenului de implementare a programului INVESTALIM, o inițiativă menită să sprijine dezvoltarea regională și investițiile strategice din domeniul agroalimentar.

Guvernul Bolojan extinde termenul programului INVESTALIM

Potrivit notei de fundamentare, prelungirea este necesară „având în vedere complexitatea și amploarea proiectelor și ținând cont de faptul că demersurile conexe sunt laborioase și de durată, timpi care nu se pot imputa, de cele mai multe ori, agentului economic”.

În prezent, sunt aprobate 20 de acorduri pentru…

Citeşte mai mult