După o scurtă călătorie cu mașina, flancat de polițiști pe motociclete, fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a intrat în închisoarea La Sante. Avocații săi au depus deja o cerere de eliberare condiționată, misiunea lor fiind de a-l scoate pe fostul președinte „cât mai repede posibil”.
Avocații fostului președinte francez Nicolas Sarkozy au vorbit în fața închisorii La Santé din Paris, după ce fostul președinte francez a intrat pentru a-și ispăși pedeapsa de cinci ani pentru conspirație pentru finanțarea campaniei, notează Le Figaro.
Echipa juridică a lui Sarkozy a depus o cerere de eliberare condiționată, misiunea lor fiind de a-l scoate „cât mai repede posibil”.
Mesajul lui Sarkozy
Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Sarkozy a negat orice faptă greșită.
“În momentul în care mă pregătesc să trec dincolo de zidurile închisorii, gândurile mele se îndreaptă spre femeile și bărbații din…

































