Acțiunile companiei Gabriel Resources vor fi puse sub sechestru asigurator ca o garanție pentru recuperarea creanțelor. Este decizia finală a ICCJ. Statul român are de recuperat de la compania canadiană suma de 46.779.769 lei.
Măsura administrativă a ANAF fusese contestată în instanță, recursul fiind soluționat astăzi de completul specializat al ICCJ. Prin această decizie se asigură efectivitatea cadrului legal pentru protejarea intereselor financiare ale statului român de recuperare a creanțelor bugetare de la compania cu care s-a derulat litigiul privind investițiile de la Roșia Montană.
„Efectul deciziei este acela că, în situația în care Gabriel Resources nu achită suma de 46.779.769 lei în termenele prevăzute de lege, acțiunile acestuia sechestrate pot fi executate silit și trecute în patrimoniul statului”, anunță ICCJ.
Gabriel Resources nu a prezentat garanțiile cerute de justiție
Gabriel Resources…





























