Comitetul Politic al USR a validat vineri nominalizarea miniștrilor. Radu Miruță şi Irineu Darău, la Ministerul Apărării Naționale și la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Actualul ministru al Economiei, Radu Miruță, a fost validat ca propunere pentru funcția de ministru al Apărării, cu 81,22%, acesta urmând să ocupe și poziția de vicepremier.
Potrivit CV-ului său, Radu Miruță, (40 de ani) deține un doctorat în Telecomunicații și este absolvent și al Facultății de Drept. A avut o carieră în companii importante din domeniul telecomunicațiilor, iar în 2020 a devenit deputat pe listele USR, aflându-se acum la al doilea mandat. Ca ministru al Economiei, a avut un rol esențial în negocierea contractelor din vastul pachet de finanțare pentru Apărare, SAFE, prin care României îi sunt destinate peste 16,6 miliarde de euro.
Pentru conducerea Ministerului Economiei, a…






























