Acordul Mercosur cu America de Sud este susţinut pentru prima oară în istorie de UE. Acesta a trecut de votul preliminar al consiliului, COREPER, unde au drept de vot şi ministrii de externe şi cei ai Economiei, din statele membre.
Până la votul în plenul Parlamentului European, care ar trebui să fie în intervalul 19-22 ianuarie, Presiunea din partea procesatorilor și industriei alimentare, plus a fermierilor, este mare ca să se voteze împotrivă, spun europarlamentarii noştri. Cei care-l susţin spun că vom exporta mai multe produse industriale, chiar dacă vor intra mai multe produse agricole în România.
Practic, mai spun reprezentanţii României în Parlamentul European, a fost o majoritate calificată. Prin urmare, votul României nu ar fi contat prea mult şi Acordul ar fi trecut oricum. Cele 5 ţări care au votat împotrivă au fost: Franţa, Polonia, Austria, Irlanda…






























