ieșeanul Cătălin Urtoi, trimis acasă din conducerea CNIR • Newsweek România

Ieșeanul a fost dat afară din compania pe care a organizat-o când era directorul ei general.

 I s-au reproșat apoi „declarații beligerante, incompatibile cu funcția” și i-au fost imputate cheltuieli care au prejudiciat CNIR. „Eu merg înainte! Am fost învins de sistem doar pentru moment, prin minciună și abuzuri repetate”, a fost replica lui Urtoi.

Cătălin Urtoi nu mai face parte din Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere. Adunarea Generală a Acționarilor a decis încetarea de drept a mandatelor acestuia și al lui Marius Bota. Încetarea mandatelor a fost dispusă în temeiul uneia dintre primele legi emise în 1990, 31/1990 privind societățile comerciale, titlu scurtat în 2012 la „Legea societăților”. Articolul 155 al legii respective prevede că „acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor,…

Citeşte mai mult