Potrivit proiectului de lege, pentru PFA-uri se are în vedere eliminarea plafoanelor pentru contribuţiile la sănătate, astfel că vor plăti la CASS 10% din veniturile nete, iar pentru SRL-uri sunt prevăzute două cote de impozitare: 1% pentru microîntreprinderile care realizează venituri mai mici de 60.000 euro, respectiv 3% pentru microîntreprinderile care realizează venituri peste 60.000 euro.
PFA sau SRL, tu ce alegi în contextul noilor măsuri fiscale? Sfaturile unui economist
Referitor la acest subiect, prof. dr. Costel Istrate, prodecan al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cadru didactic al Departamentului de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică, a spus pentru „Ziarul de Iaşi” că, din punct de vedere strict fiscal, în anul 2024 (şi, probabil, şi în anii următori) pare să fie mai favorabilă şi mai sigură…

































