Legea ce ar permite anumitor medici să ocupe funcţii de conducere până la 70 de ani a fost declarată neconstituţională de judecătorii CCR.
Curtea Constituţională a admis, joi, cu unanimitate de voturi, sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea care ar permite, potrivit semnatarilor obiecţiei, ca unii medici să poată ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice.
Mai exact, este vorba despre Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 150/2022 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.
Explicația CCR
Potrivit unui comunicat al CCR, Curtea a reţinut că legea a fost adoptată…






























