Percheziții la primăria și în locuința unui preot din Giurgiu



Polițiștii și procurorii din Giurgiu au descins, luni, la patru adrese pentru a face verificări cu privire la construcția a două troițe. Oamenii legii au descins la primăria comunei Stănești, la domiciliul preotului din localitate și la sediul unei firme.

„Luni dimineața, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Giurgiu, la domiciliile unor persoane fizice și juridice, precum și la sediul unei instituții publice, în vederea documentării și probării activității infracționale.

În dosar se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public ar fi obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals material în înscrisuri oficiale”, conform unui comunicat al IPJ Giurgiu.

12 persoane vor fi audiate

„În acest dosar, se…



Citeşte mai mult