Serialul juridic ”Anulare autorizații de construire emise de primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu” continuă la Tribunalul București, iar Nicușor Dan – primarul general al Capitalei – suferă înfrângere după înfrângere. Edilul a cerut, în instanță, suspendarea a mai mult de 150 de autorizații de construire, în pofida faptului că nu se poate substitui Prefectului Capitalei, iar fișa sa de post nu prevede o astfel de atribuție.
Dar Nicușor Dan insistă în acest demers juridic, ca și cum ar fi, pur și simplu, indiferent la cheltuirea banului public.Numai că edilul a cunoscut, din nou, „gustul înfrângerii”, pentru că magistrații de la Tribunalul București i-au aplicat încă o „corecție juridică”, a cincea la număr.
- La începutul lunii decembrie a anului 2023, Nicușor Dan a „bifat” deja prima înfrângere în această saga juridică despre care specialiștii spun că este doar o altă încercare disperată a lui Nicușor Dan de a…

































