OUG-ul privind comasarea alegerilor poate fi contestat la CCR? Ce a răspuns șeful AEP

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Toni Greblă a explicat că ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, în data de 9 iunie, este ca oricare altă ordonanţă care, după ce e adoptată şi de către Parlament, poate fi atacată la Curtea Constiţională.

„Controlul Curţii Constiţionale nu este exclus. Orice ordonanţă de urgenţă trebuie confirmată în Parlament, astfel încât legea de adoptare a ordonanţei va putea fi supusă controlului de constituţionalitate. Eu vă asigur, însă, că aceasta nu încalcă prevederile Constituţiei. Dumneavoastră să referiţi probabil la migraţia politică, în termenul pe care îl folosiţi, nu a fost niciodată nici constituţională, nici neconstiţională şi în momentul în care aceasta era permisă, fără nicio restricţie, şi în momentul în care aceasta era interzisă cu desăvârşire, sub sancţiunea pierderii mandatului celui ales”, a explicat…

Citeşte mai mult