În această dimineață se desfășoară mai multe percheziții într-un dosar în care apare, din nou, numele „baronului” Iulian Dumitrescu, ex-preşedinte al Consiliului Județean Prahova.
Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, este vorba despre extinderea urmăririi penale în acest dosar, pentru „noi fapte de luare de mită”.
În acest dosar este vizat și primarul din Lehliu Gară – Iulian Iacomi -, dar și mai mulți apropiați ai politicianului.
„S-a extins urmărirea penală în dosarul respectiv, pentru noi fapte de luare de mită. Vizați de aceste percheziții sunt și primarul Lehliu Gară, precum și mai mulți apropiați ai politicianului. Presupusele fapte de corupție au legătură cu derularea unor contracte de construcție”, au declarat surse judiciare pentru Gândul, în exclusivitate.
Același surse au mai declarat pentru Gândul că acei constructori care ar fi plătit mita pentru a obține contracte „s-ar fi…






























