Mâine (luni – n.r.) va o zi frumoasă în cea mai mare parte a țării, cu valori de temperaturi peste datele specifice perioadei din calendar.
Vorbim de valori de până la 32°C, în special în partea de vest-sud a țării, inclusiv în Capitală, unde va fi o maximă de 30°C.
Însă, începând din orele serii, este posibil să vorbim de apariția precipitațiilor cu precădere în jumătatea vestică a țării, după care aria ploilor să fie în extindere și în același timp să vorbim și de cantități însemnate.
VREMEA Scad temperaturile cu 10 grade. Diferențe foarte mari de la o zi la alta
Vorbim de 20-30 l/m² la nivel local și intensificări ale vântului care vor putea depăși viteze la rafală de 55-75 km/h.
Marți va fi o vreme în răcorire, exceptând partea de sud-est și est a țării, acolo unde temperaturile vor mai atinge valori de până la 29°, în timp ce în restul țării vor fi cel mult 19-24°.
Citește…

































