Opt imobile din București sunt percheziționate, în această dimineață, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Perchezițiile sunt efectuate în contextul unui dosar de evaziune fiscală care vizează un cunoscut dezvoltator imobiliar.
În această cauză, procurorii Direcției Naționale Anticorupție afirmă că prejudiciul adus statului român este de 20 de milioane de lei.
În exclusivitate, sursele Gândul au declarat că iubitul Cristinei ICH – D.N., zis Geo – ar fi implicat în acest dosar de evaziune fiscală.
„Geo este unul dintre asociații firmei care este suspectată de evaziune de procurorii anticorupție. Este fiul altui dezvoltator imobiliar cunoscut – P.N. zis Don Pepe. Geo este un colecționar de mașini de lux si de ceasuri extrem de scumpe, fiind știut că are obiceiul de a cheltui milioane”, au declarat sursele Gândul, în exclusivitate.






























