Legiștii nu au încredere în noua legislație care se referă la șoferii drogați



Societatea de Medicină Legală din România (SMLR) a transmis, sâmbătă, că decizia Înaltei Curţi de Casație şi Justiție care vizează conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive re-conferă rolul important al expertizei medico-legale, realizarea acestora fiind deja o practică cotidiană. 

SMLR, forul profesional ce reprezintă autoritatea ştiinţifică a specialiştilor din medicina legală, a transmis precizări cu referire la decizia Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul conducerii unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

”Reţeaua de medicină legală salută decizia ICCJ care re-conferă rolul important al expertizei medico-legale, binemeritat şi elocvent necesar unei bune soluționări judiciare a cazurilor, mijloc probator fundamentat științific, dar, mai ales, singurul integrator al unei pleiade largi de elemente ce necesită analiza, așa cum subiectul de față o solicită implicit. (…) Expertizele…



Citeşte mai mult